Aparitie editoriala

Cu bucurie vreau să vă anunţ că a aparut volumul ” O masa fara scaune “. Sper să vă placă aceste scrieri majoritar scurte dar cred că nu lungimea le caracterizează. Cartea o găsiţi accesând link-ul următor:  http://www.casacartii.ro/detalii_1758_O-masa-fara-scaune.html

Din toamnă sper să ajungă şi în librării, probabil undeva după luna septembrie. Deocamdată se găseşte pe site-ul editurii   ” Casa cărţii de Ştiinţă ” la secţiunea “Apariţii noi “.

O zi frumnoasă tuturor!

Advertisements

 Siluetă de invidiat

Cred că am auzit sintagma de mii de ori şi aproape întotdeauna este însoţită de  expresii admirative vizavi de persoana care reuşeşte să îşi menţină o asemenea siluetă. Să recunoaştem e destul de greu, mai ales după o vârstă, să ai acelaşi trup  tras prin inel ca în adolescenţă. Aş fi ipocrită să spun că nu îmi doresc şi eu o siluetă de vis sau că nu am încercat de multe ori să dau jos măcar câteva kilograme. Dar nu despre lupta cu caloriile şi cântarul vreau să scriu, s-au scris mii de articole pe această temă şi orice pagină de internet deschizi vei găsi undeva şi o reclamă la produse de slăbit sau diete minune.

Problema mea e vizavi de ceea ce ne defineşte ca persoane. Destul de rar auzim referitor la o femeie să se spunâ că are o carieră de invidiat, o familie superbă sau, de ce nu, o personalitate fermecătoare. Nu cred că sunt prima care descoperă că şi posesoarele unei siluete de invidiat pot fi triste, complexate ( noi femeile avem uluitorul talent de a ne descoperi defecte pe care majoritatea nici nu le observă dar în capul nostru devin adevărate calamităţi ale aspectului fizic ) şi uneori discriminate. Am trecut şi eu prin faza  „blondă cu picioare lungi ” care nu poate avea o discuţie civilizată cu un bărbat fiindcă, oricât de interesantă ar fi conversaţia ta singurul lui scop este să te invite la un pahar cu orice, preferabil în locuinţa lui la ceas de seară. Asta nu înseamnă că frumoasele şi subţirelele nu sunt interesante şi o femeie inteligentă va reuşi totdeauna să treacă elegant peste prima impresie şi să demonstreze că se ascund multe sub părul acela blond.

Eu scriu. Mă defineşte şi mă împlineşte. Am o slujbă care îmi place şi o familie care îmi întregeşte viaţa. Uneori mă întâlnesc cu vechi cunoştinţe şi prima lor reacţie este „ Vai ce te-ai îngrăşat!” . Unele mai cu tact mă privesc condescendent şi mă întreabă oftând  „ Ce ai păţit? Arăţi obosită şi neîngrijită!”. Mă duc acasă furioasă şi decisă să merg la sală, să nu mai ies din casă nemachiată şi cel târziu la ora 21 sa fiu în pat. Apoi mă trezesc în faţă cu doi ochi mari de copil care e in vacanţă şi vrea să-şi vizioneze serialul de desene animate care ţine până la ora 22. Şi la ora zece trebuie să ne spălăm pe dinţi şi apoi să stăm de vorbă măcar cinci minute despre cum a fost ziua noastră. E un obicei pe care îl avem de  când erau copii mici şi le citeam poveşti seara la culcare. Si nu vreau să renunţ la el! Aşa că adorm iar pe la 23.00 şi probabil dimineaţă mă voi trezi  cu cearcăne. Voi înhăţa iar prima haină întâlnită la deschiderea dulapului şi în timp ce-mi beau pe fugă cafeaua  voi alege iar sandalele cele vechi dar incredibil de comode pentru că mă aşteaptă un sprint după tramvai şi la patruzeci de ani alergi mai greu pe tocuri.

Poate pare că îmi caut scuze dar acum căţiva ani am ajuns la concluzia că nu le pot face pe toate. Că dacă merg la sala de fitness şi cosmetica nu mai am timp să stau cu familia căt mi-aş fi dorit. Şi am ales să stau mai mult cu ei.

Mă irită faptul că un bărbat care după patruzeci de ani încărunţeşte, cheleşte sau face burtă are prestanţă şi „se împlineşte” . Atunci de ce pe noi aspectul ne defineşte?  De ce ne vopsim, machiem şi alergăm kilometri la sală încercănd să arătăm ca acum douăzeci de ani ? Fiecare vârstă are farmecul ei şi dacă mă gândesc la mine de acum douăzeci de ani mi se pare că sunt la fel, mă simt aceeaşi  persoană  doar  mă plac mai mult ca atunci.

Simt că mai am multe de spus dar mi-ar plăcea să aflu părerea  altor femei indiferent de silueta lor. Stimate doamne şi domnişoare aştept să îmi scrieţi şi daţi-mi voie să închei cu propoziţia cu care ar fi trebuit să încep:

Bun venit pe blogul meu!

Adolescenta

                        Adolescenţă

Îţi scriu  ca să te întreb. Să te intreb ce te întrebi şi tu:de ce? Doar l-am iubit cum l-ai iubit şi tu! Nu m-a iubit şi n-a iubit…Şi crede că e fericit!

ÎŞi l-am iubit crezând că va iubi, sperând că mă va iubi! Într-o zi a plecat…Nu-mi spune că n-a plecat nicăieri, nu-mi spune că e la doi pasi de mine…Nu-mi spune că nu s-a schimbat nimic! Ştiu că el e neschimbat, ştiu că tu esti la fel şi toţi sunt cum erau înainte…Dar eu nu mai sunt eu! N-am mai fost eu din clipa când ţi-am spus că îl iubesc. Sau poate abia atunci am devenit eu!

Să nu-mi spui că e doar o experienţă de viaţă! Să nu-mi spui ca doare doar fiindcă-i prima! Prima ce? Prima dragoste, prima decepţie, prima….Poate ca ai dreptate! Şi celelalte cum vor fi? Şi celelalte vor mai fi? Ţi-am scris ca să te intreb…Te rog ceva: să nu-mi răspunzi!